Proteste în București. Aproape 5.000 de oameni în Piața Victoriei, peste 2.000 la Cotroceni. Toată lumea a cerut demisii

Publicat: 07/02/2017, 23:38

Peste 2.000 de persoane au protestat în fața Palatului Cotroceni, marți seară, aproximativ cinci ore, solicitând demisia președintelui Klaus Iohannis.

Protestatarii au scandat „Demisia!”, „DNA este mafia”, „Ieși afară, trădător de țară!”și au venit cu pancarte cu mesaje precum „Mincinosule, renunți la imunitate” sau „Nu suntem românii tăi”, „Vreau votul meu, nu Guvernul tău” sau „Jos mâinile de pe România!”.

„Să ne respecte votul. Susținem Guvernul Grindeanu. Să îl lase să guverneze așa cum a guvernat și Guvernul lui”, a declarat, pentru MEDIAFAX, unul dintre protestatari.

„Se vede că acest președinte nu reprezintă românii. El ar fi trebuit să fie un mediator, ar fi trebuit să fim apropiați, să fim uniți. S-a văzut foarte clar și în declarațiile de azi că el nu vrea să unească poporul, vrea să-l dezbine, să fim răi, să ne urâm, ceea ce nu este corect și nu este bine pentru poporul român”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Rădulescu, o protestatară.

„Am venit pentru normalitate, pentru a-i arăta domnului președinte că ăștia sunt românii. Nu suntem românii lui toți. Românii lui suntem cei care vrem normalitate, cei care vrem un Guvern care să țină cu țara, un Guvern care te face să te simți într-adevăr român și care îți dă speranță că este un pic mai bine”, a spus un alt protestatar.

„Am venit să îmi apăr votul, trebuie să existe un echilibru în stat între cele trei puteri, iar președintele trebuie să fie deasupra acestor puteri”, a declarat alt protestatar.

La un moment dat, alături de protestari a venit și realizatorul tv Mircea Badea.

Traficul în zonă este parțial blocat.

Și luni seară, peste 2.000 de persoane au manifestat în fața Palatului Cotroceni.

Aproape 5.000 de protestatari, în fața Guvernului

În Piața Victoriei din Capitală s-au strâns marți seară aproape cinci mii de oameni, aceștia protestând față de modificările din domeniul penal, în condițiile în care Ministerul Justiției a anunțat, luni, că nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea și completarea codurilor penale.

Manifestanții au scandat „Demisia”, „Zi de zi aici vom fi!”, „Jos, jos guvernul mincinos” sau „Jos trădătorii și infractorii!”.

„De cinci seri, vin în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva actualului guvern. Atmosfera din piață este una foarte plăcută, deși sunt foarte multe grade cu minus, oamenii sunt foarte îngăduitori unii cu alții și sunt foarte prietenoși. Aș vrea ca Guvernul actual să demisioneze întrucât sunt foarte corupți cei mai mulți dintre ei iar eu îmi doresc să trăiesc într-o Românie în care pot să merg liniștită pe stradă iar demnitarii să fie integri și demni. Aș vrea să nu uităm niciodată faptul că România și românii merită să trăiască mai bine. De asemenea, aș vrea să nu uităm mesajul lui Petre Țuțea care spune că trebui să ne alegem conducători care ne iubesc țara”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Corina Nițu.

Protestele au continuat și în țară

Peste 1.000 protestatari s-au adunat, marți seara în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la Sibiu au fost 1.000 de oameni în stradă, iar la Iași, protestele au continuat în ciuda faptului că este cod galben de ninsoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 1.000 de clujeni s-au adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, susținând că rezistența continuă până la căderea Guvernului Grindeanu, ei constituind Consiliul Cetățenilor, iar oamenii din piață urcă pe scenă și își expun puncte de vedere despre situația din țară.

Protestatarii s-au adunat, marți seara, începând cu ora 19, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în ciuda ploii, având asupra lor steaguri tricolore și câteva afișe cu mesaje precum „România e noastră, nu-i lăsăm s-o jefuiască”, „Dragnea, credeai că dacă faci dansul ploii, scapi de noi? „Singura soluție, scris în Constituție – Dragnea întrebare”.

„Ne-am adunat în Piață și dacă plouă pentru că vrem să arătăm că nu ne dăm bătuți. Rezistența continuă, suntem din nou în stradă să trimitem împreună Guvernul Grindeanu acasă. Să plece și Dragnea, și Tăriceanu, și Ciorbea. Nu ne lăsăm. De când lăsăm noi, clujenii, problemele pe jumătate rezolvate? Mergem până la capăt. Prin adoptarea OUG nr. 13 a fost adusă o gravă atingere statului de drept și independenței justiției care nu se poate repara decât prin demisia Guvernului. De aceea, aici constituim Consiliul Cetățenilor, iar fiecare poate veni să își exprime punctul de vedere față de situația creată în țară de Guvernul Grindeanu”, a spus Bogdan, unul dintre protestatari.

Un alt protestatar a propus ca, până duminică, să fie alcătuită o listă de revendicări ale cetățenilor care să fie, ulterior, negociată cu partidele și Parlamentul.

În Piața Unirii, protestatarii au scandat „Demisia”, „Hoții”, „DNA să vină să vă ia”, „Jos Guvernul”, „Fără ordonanțe”, apoi au plecat în marș prin oraș, deși la Cluj-Napoca plouă.

Nici la Sibiu protestatarii nu s-au speriat de ploaie, ci s-au adunat în Piața Mare, unde au scandat împotriva Guvernului Grindeanu și a liderului PSD, Liviu Dragnea.

La Sibiu, protestatarii au fost invitați să își scrie doleanțele pe hârtie, urmând ca acestea să fie adunate și transmise Guvernului.

Sibiul este sub atenționare meteorologică de ploi însemnate cantitativ până joi.

Aproximativ 300 de protestatari au ieșit în stradă și la Iași, pentru a opta seară la rând, deși ningea fără întrerupere de câteva ore, orașul fiind sub atenționare cod galben de ninsori.

Cei mai mulți dintre protestatari și-au pus în piept insigne pe care scrie „#rezist”, ei declarând că sunt nemulțumiți de gestul parlamentarilor PSD de Iași care miercuri au părăsit plenul în timpul discursului președintelui.

„Am venit în fiecare seară cu amândoi copiii. Dacă nu eu, soțul. Au învățat scandările și cer ei să vină. Pentru viitorul lor ma întorc în Piața Unirii și am să vin până o să ne asculte”, a explicat una dintre protestatarele prezente în Piață.

Un alt protestatar a spus că a venit să scandeze împotriva PSD deși a votat acest partid la alegerile parlamentare.

„I-am votat, recunosc, este și vina mea. Dar când am văzut ce vor să facă mi-am dat seama că vor distruge viitorul nepoților mei și asta nu pot să accept. Să plece, atât îmi doresc acum”, a spus ieșeanul.

Circa 50 de persoane au participat, marți seara, la Alba Iulia, la un nou protest antiguvernamental, scandând pe ploaie „noi în frig, hoții la răcoare”, în vreme ce afișau mesaje precum „suntem slugi în țări străine, vrem acasă la mai bine”.

„Protestăm împotriva corupției în general. Chemăm lumea alături de noi, trebuie să creăm un spirit civic, iar aceste lucruri să nu se mai întâmple. Ceea ce s-a întâmplat spre sfârșitul lui ianuarie începutul lui februarie nu ar mai trebui să se mai întâmple niciodată în țara noastră. Nu mai vrem legi date noaptea, nu mai vrem hoție legală”, a spus Cristian Stan.

Acesta a adăugat că protestul se va opri când „România intră în normalitate”.

Aproximativ 30 de persoane au protestat și la Arad, o femeie declarând corespondentului MEDIAFAX că actualii miniștri trebuie să plece, iar PSD să formeze un alt Guvern.

„Vin la proteste încă din prima seară și voi continua să o fac până când situația în țară se va schimba, pentru că am doi copii care mi-au spus că dacă lucrurile nu se schimbă vor pleca unul în SUA și unul în Austria. Este nevoie ca actualii miniștri să plece pentru modul în care s-au comportat cu Ordonanța 13, însă PSD poate forma un alt guvern cu miniștri noi, fără probleme penale”.

Și la Craiova au protestat, marți seara, aproximativ 50 de persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?